Formația Pandurii Târgu Jiu a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a XVI-a a Ligii I.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Răduț ’38 și Hora ’70, în timp ce pentru oaspeți a înscris Todoran, în minutul 13.
0-1: Novac a centrat din partea dreaptă și Todoran a înscris cu o lovitură de cap de la 7 metri.
1-1: Nicoară a pătruns în partea dreaptă, a întors balonul pentru Răduț și acesta a înscris cu un șut de la 15 metri.
2-1: Momcilovici a executat pe poartă o lovitură liberă de la 20 de metri, Botaș a respins în față și Hora a înscris din 3 metri.
Pandurii Târgu Jiu: Mingote – Ungurușan, Vasco Fernandes, Săpunaru, Momcilovici – Droppa, Mrzljak – Răduț, Nistor (Filipetto ’90+3), Nicoară (Wellington ’63) – Hora (V. Munteanu ’84). Antrenor: Edward Iordănescu.
FC Voluntari: Botaș – Rus, Maftei, S. Rădoi, Briceag – Novac, Todoran (Pancu ’74) – H. Kone, Cârstocea (Goossens ’43), Vîlceanu (Tchoutou ’63) – Ad. Bălan. Antrenor: Gheorghe Mulțescu.
Cartonașe galbene: Răduț ’54, Mrzljak ’90+1 / Goossens ’45+1, Maftei ’69, Pancu ’82.
Arbitri: Radu Petrescu (central) – Valentin Avram, Bogdan Velicu (asistenți) – Robert Dumitru (rezervă).
Observatori: Cristian Nica, Ioan Bogdan.
Înainte de startul jocului, s-a ținut un minut de reculegere în memoria victimelor incendiului de vineri, de la clubul Colectiv din Capitală.
Sursa: MEDIAFAX
Poate cea mai în formă echipă din România în acest moment, Pandurii Tg. Jiu joacă azi un meci important pentru a-și confirma laudele primite în ultima perioadă și pentru a se menține în preajma podiumului. Echipa antrenată de Edi Iordănescu este pe locul 4, la egalitate de puncte cu Steaua, și o victorie împotriva ilfovenilor ar menține echipa la 3 puncte în spatele liderului Astra Giurgiu. Meciul cu FC Voluntari vine pe fondul unui șir îndelung de meciuri fără înfrângere pentru gorjeni, ultima dată când Pandurii a plecat fără puncte în Liga 1 a fost la mijlocul lunii august, în etapa a șasea, atunci când Chiajna a învins cu 3-0.
De partea cealaltă, FC Voluntari continuă lupta pentru evitarea locurilor retrogradabile. Proaspăt preluat de Gheorghe Mulțescu, clubul ilfovean are doar 9 puncte după primele 15 etape și ocupă locul 13. Antrenorul recunoaște forța adversarului de azi, însă mărturisește că urmărește victoria după ce a învins-o etapa trecută pe Petrolul. „Bucuria a fost foarte mare dar am încercat să o estompăm foarte repede și cred că am reușit de a doua zi, cu antrenament. Sigur că e importantă această victorie pentru că e prima, pentru moral, dar am scăpat de dracul, acuma dăm de ta-su și pe urmă de bunică-su. Întâlnim cea mai în formă echipă a momentului. Cu puțină atenție putem emite pretenții, dar ei sunt favoriți„, a spus Mulțescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER